Monumente şi situri arheologice

Scris de CJ Gorj. Postat în Monumente şi situri arheologice, Obiective de patrimoniu

Tagged: ,

Vartop

Publicat în data de octombrie 12, 2011 cu Nici un comentariu

Fondul arheologic cu valoare turistică este reprezentat prin cele câteva castre romane şi aşezări vechi mai deosebite, aflate în diverse localităţi:

  • Bumbeşti Jiu:
    • Bumbesti-Jiu Gară- ruinele castrului roman de piatră, aşezare civilă din secolele II-III d.Hr.;
    • “Vârtop”, ruinele castrului roman de pământ şi aşezare civilă, secolul II, d.Hr.;
  • Polovragi: fortificaţie şi aşezare din epoca geto-dacică, secolele II-I î.Hr.;
  • Runcu:
    • „La Bulboc”, aşezare paleolitică, care are şi câteva desene rupestre;
    • “La Cruce” – aşezare din epoca bronzului (Cultura Coţofeni) şi din epoca geto-dacică, secolele III-II î.Hr.;
    • în vatra satului Runcu ruinele unei construcţii medievale din secolele XV-XVI;
  • Valea Perilor (comuna Cătunele): castrul de pământ, aşezare civilă din epoca romană, secolele II-III d.Hr.
  • Deşi cea mai mare parte a siturilor arheologice aparţin categoriei B, de importanţă locală şi regională, aici sunt localizate şi unele foarte importante pentru preistoria europeană, aşa cum este descoperirea musteriană din Peştera Cioarei,sat Boroşteni, comuna Peştişani sau locuirea preistorică din Peştera Muierilor, unde s-a descoperit un craniu de femeie datat în paleoliticul superior.
  • Dacă ne îndreptăm spre epoci istorice mai apropiate de noi, nu putem să ignorăm prezenţa numeroaselor situri de epocă romană. Important este sistemul de castre ce s-au ridicat pe drumul spre Transilvania, pe Valea Jiului la Pleşa, Bumbeşti-Jiu şi Vârtop. Castrul roman de la Bumbeşti-Jiu Gara şi aşezarea civilă dezvoltată în jurul acestuia sunt dovada unei puternice prezenţe a vieţii romane în Dacia. Construit în secolul II d. Hr. a scos la iveală numeroase urme materiale de epocă romană – elemente de arhitectură (construcţii militare şi civile, thermae), artefacte (ceramică, arme, sticlărie), ateliere pentru ceramică,  valoroase urme monetare între care sunt de amintit cele două tezaure descoperite aici.

Nici un comentariu

Comentarii pentru Monumente şi situri arheologice sunt acum închise.