Festivalul România Autentică, la prima ediție, în Gorj, Acasă la Brâncuși. Biletul de intrare a fost IA.

Scris de CJ Gorj. Postat în Artă populară, Evenimente, Principală, Sărbători şi manifestări folclorice

IMG_2840

Publicat în data de iunie 29, 2016 cu Nici un comentariu

În perioada 24 și 25 iunie 2016 a avut loc un eveniment unic, Festivalul România Autentică, pe platoul Poiana Mare din satul Hobița, comuna Peștișani.

Festivalul România Autentică a fost  organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor,  Consiliul Județean Gorj, Primăria Peștișani, Autoritatea Națională pentru Turism împreună cu Asociația Tradiții de pe Valea Bistriței-Peștișani. Festivalul a avut ca principal obiectiv promovarea iei românești, a tradițiilor și meșteșugurilor românești, a frumuseții meleagurilor românești, și cu predilecție, a zestrei lăsată moștenire neamului românesc de către Constantin Brâncuși.

Timp de două zile, pornind din Târgu Jiu  până la Hobița, cu  obiceiuri de sânziene, dansuri și cântece populare sute de copii ai Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, ai ansamblurilor folclorice din județ coordonate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, corpul de balet și soliștii Ansamblului Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, au îmbrăcat costumele populare și au vibrat în spiritul tradițiilor gorjenești, aducând la sărbătoarea Sânzienelor dorul de frumos și de românesc.

Nici un comentariu

Comentarii pentru Festivalul România Autentică, la prima ediție, în Gorj, Acasă la Brâncuși. Biletul de intrare a fost IA. sunt acum închise.