HORAȚIU MĂLĂELE – „Gorjeanul anului 2016”

Scris de CJ Gorj. Postat în Evenimente, Principală

Consiliul Judetean Gorj

Publicat în data de iunie 29, 2017 cu Nici un comentariu

HORAȚIU MĂLĂELE
 ”GORJEANUL ANULUI 2016”

Astăzi, 29 iunie 2017, Cosmin-Mihai Popescu, Președintele Consiliului Județean Gorj va atribui titlul de “Gorjeanul Anului 2016”, domnului Valentin-Horațiu Mălăele, ca act de recunoștință și apreciere pentru realizările deosebite în viața publică și contribuția adusă la promovarea imaginii județului Gorj.

În ultimii ani, la nivelul județului Gorj, s-a consacrat organizarea unui eveniment cu caracter special – atribuirea titlului ”GORJEANUL ANULUI” unor personalități care și-au pus amprenta asupra promovării imaginii județului nostru, în țară și în străinătate.

HORAȚIU-VALENTIN MĂLĂELE s-a născut la data de 1 august 1952, la Târgu Jiu. A urmat cursurile Liceului ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, iar în 1975 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale”, la clasa profesorului Octavian Cotescu.

Și-a închinat întreaga viată scenei, iar după mai bine de 40 de ani de actorie, Horațiu Mălăele este considerat unul dintre cei mai mari actori ai României cu zeci sau chiar sute de reprezentații jucate cu casa închisă ani la rând, în care nu lipsesc momentele de improvizație, pline de umor, cele care fac, de obicei deliciul reprezentațiilor sale.

Caricatura, o alta latură artistică a actorului și regizorului Horațiu Mălăele, este o pasiune pentru el. Prima sa expoziție de desene a fost găzduită de Casa de Cultură din Târgu Jiu, pe vremea când era elev în clasa a 12-a, iar de-a lungul timpului a adunat peste 30 de expoziții pe care le-a și publicat în cartea autobiografică ”Horațiu despre Mălăele”. O expoziție permanenta “Horațiu Mălăele” se găsește în anticamera Restauratului Nabab din București.

Pentru toate aceste considerente, Horațiu Mălăele este și va rămâne una dintre marile personalități marcante ale secolului XXI.

Nici un comentariu

Comentarii pentru HORAȚIU MĂLĂELE – „Gorjeanul anului 2016” sunt acum închise.