DEZBATEREA PUBLICĂ organizată, la Târgu Jiu, de Ministerul Turismului, pentru proiectul de act normativ LEGEA TURISMULUI.

Scris de CJ Gorj. Postat în Evenimente, Principală

Consiliul Judetean Gorj

Publicat în data de septembrie 05, 2017 cu Nici un comentariu

Vineri, 8 Septembrie 2017, orele 11:00, va avea loc, în sala Maură a Palatului Administrativ, DEZBATEREA PUBLICĂ organizată de Ministerul Turismului, pentru proiectul de act normativ LEGEA TURISMULUI, și va fi condusă de Domnul Mircea Titus Dobre, Ministrul Turismului.

Proiectul de lege va reglementa:

  • organizarea, coordonarea, finanțarea, autorizarea și controlul activităților din domeniul turismului;
  • promovarea și dezvoltarea turismului;
  • managementul resurselor turistice și umane în conformitate cu principiile echității, competitivității, sustenabilității și dezvoltării durabile.

Mai mult decât atât, proiectul de act normativ prevede implementarea unui sistem informatic unic, care să permită evaluarea veniturilor reale din turism, ca indicator esențial în economia turismului, precum și operaționalizarea unui sistem informatic de evidența a circulației turistice care poate asigura, prin înregistrarea tuturor datelor privind activitatea turistică și turiștii, o evidența certă a încasărilor din acest sector economic.

La acest eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai Instituțiilor Prefectului, Consiliilor Județene, Camerelor de Comerț și unități administrativ-teritoriale din zonele cu important impact turistic din Regiunea Sud-Vest Oltenia, precum și reprezentanți ai organizațiilor culturale, ai mediului de afaceri și operatori din domeniul turistic.

Nici un comentariu

Comentarii pentru DEZBATEREA PUBLICĂ organizată, la Târgu Jiu, de Ministerul Turismului, pentru proiectul de act normativ LEGEA TURISMULUI. sunt acum închise.